“Mami, fă-ți bagajele!”

E sâmbătă dimineața, ora 9, iar de la mansarda aceluiași etaj 9 scriu acum acest articol, pe 9 martie. În mod obișnuit, la ora această și într-o zi de weekend aș fi fost cel mai probabil în pat, obosit după o zi de muncă. Din fericire nu este cazul și astăzi.

Asta pentru că în sfârșit, după ani de zile în care încercam să-i fac ziua mai frumoasă cu o floare, luată cu banii ceruți de la tata pentru dulciuri, de data asta am reușit să o răsplătesc așa cum orice mamă merită. Un weekend în capitala Bulgariei, într-un apartament superb în vârful orașului, care te face să îți pui alarma la ora 7 pentru a vedea primele raze de soare ce străpung orașul de la poalele muntelui Vitoșa.

Planificat din timp, trip-ul ăsta m-a făcut să realizez că pot ține un secret față de mama mai mult de.. două zile. Ba chiar vreo trei săptămâni. Pentru că am vrut cu vârf și îndesat să fie o surpriză, înainte cu doar 12 ore de plecare. Pe cât de bun a fost planul, pe atât mi-am dat seama cât de bine mă cunoaște mama. Bagajele erau deja făcute în sufragerie, lângă pat, înainte ca măcar să îi spun. Păi cum să nu bănuiești ceva, când fi-tu gurmand îți spune să nu gătești nimic și să nu cumperi mâncare când vine acasă? Eh, eu măcar am încercat. Și în plus, ea nu s-a gândit niciodată la Sofia, ci maxim Rânca, prin Gorj. Se pune punct pentru mine, nu?

 

 

Leave a Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.