M-a schimbat Bucureștiul?

Scriu asta dintr-un tren. Craiova-București, desigur. Este pentru prima oară când mă bucur că trenul a întârziat. Am avut mai mult timp să simt aerul curat de acasă. Peste trei ore voi fi din nou sufocat de agitația din capitală. Trebuia să plec de ieri, dar ceva m-a ținut încă o zi aici. Este abia a patra oară în trei luni când vin acasă. Simt deja cum patul meu de trei metri în care dorm așa cum îmi place nu mai este acasă. În unele dimineți doar zgomotul inconfundabil din bucătărie al mamei care gătește, sau papagalul meu care așteaptă cuminte la marginea patului să mă trezesc îmi aduc aminte că sunt acasă.

M-am temut îngrozitor de noul loc în care voi trăi probabil trei ani, de colegii de cameră, numai că lovitura a venit din altă parte. Îmi place camera, colegii sunt ok, ba chiar și baia comună de care nici nu voiam să aud parcă nu e atât de rea. Uneori până și patul de cămin din București mă odihnește mai bine decât cel de acasă. Este frustrant cum te poți simți atât de bine într-un loc după doar trei luni. Să fi trăit oare 19 ani în locul greșit? Nicidecum. Mă mândresc oriunde că sunt din inima Olteniei, iar perfectul simplu nu mi-l poți scoate din vocabular nici cu un pistol la tâmplă.

Despre București, toți prietenii îmi spuneau că mă va schimba. După atația oameni care au încercat în zadar să mă schimbe, să reusească oare un loc? Nu m-am schimbat și nici nu o voi face. Îmi place așa cum sunt și astă contează cel mai mult. Părerea celorlalți nu contează. Doar a câtorva, a celor pentru care trăiesc. În schimb, m-am redescoperit. În unele cazuri, descoperit, pentru că nu eram conștient de unele înlăuntruri ale mele. Aici am învățat să prețuiesc mai mult ceea ce am. În București vezi sărăcia și boala la fiecare colț de stradă.

Adevărul este însă că de la o vreme orașul pe care îl iubesc atât de mult devenise prea mic pentru mine. Unii nu au putut înțelege acest lucru și m-au blamat pentru că am dat Craiova pe capitală. Nici măcar tata, care mă tot întreabă cu ce mă ajută în plus facultatea din București și orele de lucru petrecute fie la Parlament, fie la ONG. Alții însă, m-au înțeles pe deplin. Tată, într-o zi mă vei înțelege și tu. Nu îmi e ușor, dar nici nu credeam că îmi va fi. Nici măcar nu îmi doream asta. Dacă mi-aș fi dorit o viață liniștită, as fi rămas acasă. Dar liniștită nu înseamnă întotdeauna și frumoasă, ci doar ușoară. Nu îmi plac lucrurile ușoare. Din motivul ăsta am aflat deja ce înseamnă să ai fire albe la 19 ani. Să fii plecat între 12 și 14 ore pe zi, dintre care cel mult 4 la facultate, fără a o face pentru bani, cu siguranță este peste puterea de înțelegere a multora. Îmi planific viața meticulos. Nu am o agendă, memoria este mult mai eficientă. Primul an de facultate mi-l planificasem inițial drept unul al muncii. Al muncii pe rupte, așa cum se spune, pentru mașina mult dorită. Este cel mai mare țel al meu de până acum, la care alții nici nu sunt nevoiți să tânjească, pentru că îl primesc de-a gata. Nu am primit niciodată nimic de-a gata și sunt recunoscător pentru asta.  Așa cum am spus și în alt articol, lucrurile pe care nu le primești de-a gata te fac mult mai fericit și mai mândru de tine. În viață, de multe ori asta este tot ceea ce ai nevoie. În București, înghețat de frig așteptând autobuzul în stație, iar mai apoi sufocat în RATB zeci bune de minute, am realizat cât de mare nevoie am de o mașină. Mama mi-a propus să meargă la muncă în străinătate pentru a câștiga banii necesari pentru a-mi cumpăra mașină. Am refuzat. Un bărbat adevărat nu ar lăsa niciodată o femeie să muncească pentru el. Cu atât mai mult mama. Oricum, nu aș fi acceptat să îmi dea o sumă atât de mare de bani chiar și fără muncă grea în străinătate. La 19 ani, nu e normal să ai pretenții mai mari de la părinți decât bani de buzunar până te pui pe picioare. Te-au crescut cu grijă, acum este rândul tău să ai grijă de ei. Păcat că prea puțini văd lucrurile așa.

Se spune că socoteala de acasă nu e niciodată aceeași cu cea din târg. Așa este, numai că nimeni nu te oprește să ajustezi lucrurile din mers și să ajungi la același rezultat finit. Primul an de facultate nu a început așa cum îmi doream. Hmm, ba da, a început exact așa cum îmi doream. Păi cum așa? Alege. Ok, hai să vă explic. Îmi doream să mă angajez din prima lună, iar până la vară să fac cât mai mulți bani pentru ca, împreună cu veniturile din străinătate de la vară, să reușesc să îmi cumpăr singur o mașină. Am “sfârșit” însă prin a intra la Parlamentul României pentru două luni de practică (inițial am fost respins, dar s-a dovedit a fi o eroare; în acest timp deja îmi căutam loc de muncă – toată povestea, aici) și să câștig o funcție importantă în cadrul unei asociații studențești din București, prin intermediul căreia să mă perfecționez și mai mult în comunicare și relații publice (un fel de practică pentru ceea ce învăț la facultate). Era exact ceea ce mi-am dorit, dar mi-a dat complet planurile peste cap. Am ales încă o dată experiența în detrimentul banilor (toată povestea de 4 ani cu experiența aleasă peste ispita banilor, o citești aici). Și acum cum recuperez acele luni? Banii nu se fac așa ușor. Sau se fac? Dacă vrei cu adevărat, se fac. Prin muncă, nu vă gândiți la prostii. V-am făcut curioși? Ei bine, pentru răspuns vă aștept pe blog puțin mai târziu. Nu de alta, dar mai am și eu câteva lucruri de pus la punct în acest demers. A, da, și o sesiune care începe peste câteva zile. Țineti-mi pumnii strânși.

 

Leave a Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.