Despre mine

M-am născut pe 9 august 1998 în Craiova. Am avut norocul să provin dintr-o familie care nu e nici săracă, nici bogată, dar are multe probleme. De ce noroc? Ei bine, pentru că astfel mi-am găsit singur ambiția și determinarea de a munci prin forțe proprii pentru a obține ceea ce îmi doresc. Lucrurile pe care nu le primești de-a gata te fac mult mai fericit și mai mândru de tine. În viață, de multe ori asta este tot ceea ce ai nevoie.

Viața mea nu era cu mult diferită față de a oricui altcuiva până acum nu mult timp. Mai exact, până în 2013. Dorința de schimbare, dar mai ales de maturizare a venit într-un an foarte important, cel al examenului național de capacitate. Am riscat mult, dar având în vedere că niciodată nu-mi pot stăpâni ambiția de a face ceva, a fost un risc ce nu a putut fi evitat. În plus, îmi plac riscurile.

Primele zile din anul 2013 au fost și primele zile de muncă din viața mea. Am început timid, cu pași mici, așa cum se construiesc toate poveștile de succes. A mea este încă la stadiul fundației, dar ritmul de lucru este unul intens, pot spune. Am lucrat pentru trei săptămâni ca redactor la un site de sport craiovean, aflat și el în primele zile de existență. S-a dovedit a fi doar o punte de legătură către un loc care avea să mă dezvolte enorm în următorii doi ani: director de imagine, IT&Media în cadrul unui club sportiv din Craiova. La finalul acestui drum, am schimbat macazul. În 2015 intram în politică. Din prima săptămână. Mi s-a dovedit însă încă o dată faptul că nu putem sta prea departe de lucrurile pe care le iubim, așă că pentru jumătate de an am împărțit activitatea politică cu cea de jurnalism. Din 2016, m-am axat mai mult pe activitatea politică, reușind să obțin rezultate deosebite în țară cu organizația craioveană pe care o conduceam. Tot în 2016, spre finele anului, am decis că este timpul să mă implic în societatea civilă și din altă postură decât cea de mic politician. Am devenit și un mic ONG-ist, iar în cadrul organizației din care fac parte am luat parte la mai multe tabere de pregătire și informare, în urma cărora am organizat, la rândul meu, sesiuni de informare și prevenire în liceele din Craiova cu privire la riscurile la care tinerii se expun fără ca măcar să știe, din lipsa educației sexuale din școli. În prezent, am rămas pe ambele “fronturi”, politică și voluntariat, ambele duse la un alt nivel în anul 2017. După mutarea în București, a venit și schimbarea pe care o așteptam. În perioada octombrie-decembrie am fost intern în cadrul Camerei Deputaților, iar din noiembrie sunt PR&Marketing Junior Manager în filiala București ASE a celei mai mari asociații studențești din Europa. Mai multe detalii despre activitatea și experiența mea o puteți vedea în CV, disponibil aici.

Revenind în băncile școlii – nu am avut mari emoții la examenul din clasa a opta. Cu o medie generală de 9,34, alegerea liceului a stat la mâna mea. Ceea ce nu a stat la mâna mea a fost însă alegerea profilului. 9,34 poate părea o medie mare, dar pentru așteptările mele nu este. Un 8,25 meritat la matematică m-a tras mult în jos. Da, meritat, pentru că nu am avut nici ghinion, nici măcar o zi proastă. A fost valoarea mea în ale matematicii, care mie mi-a dat de înțeles că trebuie să o iau pe calea literelor, nu a numerelor, dacă aș putea spune așa. Nu de aceeași părere a fost și mama mea, de a cărei semnături aveam nevoie la acel moment (unul dintre dezavantajele de a fi minor, chiar și cu capul pe umeri). Așadar, am ajuns, împotriva voinței mele, pe profilul matematică-informatică, sau, cu alte cuvinte, într-un mic iad. Cu toții cunoaștem sentimentele oribile care ne încearcă atunci când suntem forțați să facem ceva ceea ce nu ne place, mai ales atunci când există varianta de a face exact lucrul care ne place. Cei apropiați mă cunosc pentru faptul că am o putere de persuasiune foarte mare. Cu alte cuvinte și puțin mai în glumă, dacă nu ești cu adevărat un fan al ananasului, după câteva ore petrecute în preajma mea poți deveni chiar cel mai mare. Acesta a fost, să spunem așa, avantajul care contrabalansa dezavantajul de a fi minor, folosit în special în relație cu mama mea. Așadar, în mai puțin de două luni de la începerea anului școlar o convinsesem pe mama să mă mut la filologie. Tot cei apropiați mă mai cunosc și pentru altruismul meu și pentru faptul că țin foarte mult la prieteni, iar în 9G (actual și pe veci fost 12G) aveam să leg cele mai frumoase prietenii. Deci, dacă transferul în iarnă părea iminent, acesta a fost amânat doi ani. Doar pentru acei prieteni. Doi ani și jumătate în care mi-am sacrificat practic imaginea de “băiat bun la învățătură” în…mai bine nu. Am auzit destule variante despre mine cu care evident nu rezonam, dar la acel moment reflectau situația mea școlară. Să mai spun că în clasa a X-a era să rămân corigent la chimie și într-un exces de nervi mi-am rupt piciorul drept, într-o luptă pierdută cu zidul din spatele clasei? Desigur, nu este un lucru cu care mă mândresc prea mult, dar care reflectă perfect chinul de a face ceea ce nu îți place. Viața e prea scurtă pentru asta. Dar a meritat. Chiar a meritat. Alături de acei colegi, deveniți rând pe rând familie, aș fi făcut orice. Însă timpul nu stă pe loc iar examenul de bacalaureat era din ce în ce mai aproape. Cum deznodământul examenului la matematică nu era deloc unul roz, am abandonat în ultimul moment corabia și mi-am făcut transferul în clasa de filologie. Pauzele petrecute doar alături de foștii colegi de la G dovedesc că între unii dintre noi nu este doar o relație de prietenie, ba chiar aproape o frăție, iar micul discurs de la absolvire, în care de la microfonul clasei de filologie le-am mai spus foștilor colegi cât de mult îi iubesc avea să desăvârșească acest lucru. Cu siguranță că acest lucru nu mi-a adus decât mai multă ură din partea colegilor filologi care oricum nu prea mă aveau la suflet, dar dacă prin asta mi-i aduc și mai mult la suflet pe cei dragi mie, merită. Iar nota de plată era aproape. În anul și jumătate petrecut la filologie am învățat din nou cum e să faci ceea ce iubești, să mergi de drag la școală și nu cu frica lucrării de control la fizică, am ridicat cât am mai putut media și așa distrusă la mate-info, dar nu m-am rezumat doar la asta pentru a-mi repara imaginea pătată. În ciuda faptului că media examenului de bacalaureat conta în proporție de 0% la examenul de admitere, am decis să dau o demonstrație de forță prin care să închid gura persoanelor care m-au contestat și să urc cu capul sus în trenul de București spre facultate: 9,50 – media în bac, primul din clasă, al 22-lea din liceu (numărul meu norocos) și stima de sine revenită la cote normale. Cu o ultimă suflare, am reușit să intru acolo unde îmi doream de doi ani: Facultatea de Comunicare și Relații Publice, SNSPA București.

Trei ani și o pandemie mai târziu, am decis că este timpul să mă întorc acasă, la Craiova. În cei doi ani și jumătate petrecuți în București, până la izbucnirea pandemiei, am realizat că locul meu nu este acolo, mai ales pentru viața de familie. Indiferent de perspectiva din care priveam, dezavantajele traiului în București erau de fiecare dată mult mai numeroase decât aspectele pozitive. Planul meu era să urmez și studiile de master în București, însă pandemia a făcut ca povestea frumoasă a studenției în capitală să se termine mai devreme. Haosul din trafic și poluarea excesivă au fost factori care au stat la baza deciziei mele de a mă muta înapoi în Craiova, însă pe primul loc a fost pur și simplu senzația că locul meu nu este acolo.

În prezent, sunt proaspăt absolvent de facultate și, din toamnă sper, și masterand al Universității din Craiova. Timpul e parcă mai răbdător acum, iar în această perioadă încerc să aplic principiul go with the flow și să văd unde mă poartă noua aventură la mine acasă.

Sportul este una dintre pasiunile mele. Am practicat nu mai puțin de șapte sporturi, dar doar de unul am fost cu adevărat pasionat: handbalul. Din momentul în care am încetat viața sportivă, în detrimentul celei școlare, mi-am spus că voi rămâne “prin preajmă”, doar că de cealaltă parte a terenului. Timpul petrecut în loja presei, urmărind meciurile din Sala Polivalentă, cât și cei doi ani petrecuți la câtiva centimetri de ringul de box mi-au stăpânit “foamea” pentru sport și m-au redirecționat încet dar sigur către o carieră în comunicare și relații publice.

Comunicarea, cea de-a doua pasiune, a apărut pe fondul problemelor din familie și nu numai. Stăpânită bine, comunicarea îți ușurează considerabil viața și ți-i ține alături pe cei dragi. Stăpânită și mai bine, poate fi transformată într-o carieră de succes, iar atât timp cât este ceea ce îți place, why not? Toate locurile mele de muncă au fost neplătite. Adevărul este că un puști de 15-16 ani nu putea emite mari pretenții, dar tot un adevăr este și că nu mulți ar fi făcut asta. De ce? Pentru că nu mulți ar alege experiența în detrimentul banilor. Experiența a rămas, banii cu siguranță nu ar fi rezistat prea mult.

Călătoria este pasiunea pe care am descoperit-o cel mai târziu, dar la care nu vreau să renunț niciodată. Am ieșit pentru prima dată din țară la 19 ani, când în vara anului 2018 m-am aventurat în Statele Unite ale Americii, din dorința de a strânge pe cont propriu bani pentru prima mașină. Experiența a fost incredibil de frumoasă, astfel încât am repetat-o în vara anului următor, atunci când am putut să mă bucur și mai mult de visul american și să explorez multi mai mult America. Acum încerc să profit de orice ocazie de călătorie, fie ea spontană sau planificată. Așa am ajuns să fug pentru 3 ore din aeroportul din Amsterdam, la escala către București, și să mă bucur acum de frânturile de amintiri din amiază însorită petrecută în Cartierul Roșu.

Leave a Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.