De ce m-am mutat înapoi la Craiova

Suntem deja în august și am trecut deci de jumătatea acestui an. Deși foarte mulți îl consideră cel mai prost an (pe bună dreptate), pentru mine 2020 a fost un an al schimbărilor și al reinventării. Toate acestea însă, cu ajutorul (da, ajutorul) pandemiei.

Au trecut deja mai bine de două luni de la luarea deciziei de a reveni înapoi acasă și cred că este momentul potrivit pentru a putea vorbi la rece despre această decizie. La fel ca alte decizii importante din viața mea, totul a pornit de la stadiul de gând, întrebându-mă “ce-ar fi dacă?”. Fiind acasă, în carantină de aproape 60 de zile și simțind din nou confortul propriei locuințe, nu am putut să nu mă întreb ce ar fi dacă m-aș întoarce mai devreme acasă. Menționez că aveam deja în plan să o fac în 2022, după finalizarea master-ului.

Pandemia și contextul nefericit al închiderii căminului, acolo unde îmi aveam majoritatea prietenilor, cu care conviețuiam de mai bine de doi ani, forțarea de a sta în carantină la Craiova timp de două luni au fost factori cheie ce au stat la baza deciziei mele de a face acest pas încă din acest an.

Știu că pentru mulți, această mutare poate fi asociată ușor revenirii la zona de confort, însă nu este deloc așa, iar în continuare voi oferi și argumentele.

  • București pur și simplu nu era locul meu. Este adevărat că am petrecut doi ani și jumătate frumoși, însă acest lucru se datorează aproape în întregime faptului că am locuit la cămin, alături de oameni dragi care au devenit rapid parte din viața mea, din rutina zilnică, prieteni pe viață. Imediat ce ieșeam din acea bulă (la propriu, întrucât campusul se afla într-o zonă izolată de haosul Bucureștiului, plină de verdeață) nu mai eram în largul meu și tot ce îmi doream era să revin cât mai repede la cămin
  • Drumurile de un weekend la Craiova erau un chin. Chemarea locului de baștină era mare, așa că minim o dată la două săptămâni mergeam la Craiova pentru a-mi reîncărca bateriile și pentru a petrece timp cu familia și prietenii. Însă acest lucru devenise un chin. Nu drumul în sine era problema, destul de lung de altfel, ci faptul că nu apucam să petrec nici măcar 48 de ore în sânul familiei, că trebuia să mă întorc.
  • Oportunitățile de muncă nu trebuie niciodată puse în fața stărilor de bine. Sună cel puțin utopic, însă nu pentru mine. Principalul dezavantaj pe care toți prietenii mi l-au rostit și pe care îl cunosc foarte bine și eu este că în Craiova oportunitățile de muncă nu se compară cu ce oferă Bucureștiul. Însă viața chiar este prea scurtă pentru a o trăi într-un loc în care nu te simți bine, iar acest lucru nu merită, mai ales dacă o faci pentru bani.
  • Poluarea și traficul din București m-au îndepărtat definitiv. Când le-am spus unor prieteni că poluarea a fost un factor luat în considerare înainte de a decide să revin în Craiova, am fost luat puțin în râs. Dar să te trezești în mai multe dimineți cu nările negre precum cărbunele nu este cel mai prielnic lucru pentru sănătatea ta. Să nu mai vorbim de aerul toxic pe care îl respiri fără să vrei în mai toate zonele Bucureștiului (căci toate sunt aglomerate). La fel cum de altfel nici să pierzi aproximativ 25 de zile pe an în trafic nu te ajută să trăiești prea fericit.
  • Confortul propriei locuințe cu costuri aproape zero bate orice chirie din capitală. Așa cum am spus, închiderea căminului a reprezentat pentru mulți dintre prietenii mei încheierea unui capitol frumos din viață. Dacă unii prieteni care provin din zone rurale au ales desigur să își continue viața de capitală în chirie (lesne de înțeles de ce), eu am ales să profit de faptul că pentru mine ‘acasă’ înseamnă un municipiu de peste 300.000 de locuitori, care are multe de oferit dacă știi unde să cauți.

foto: Catalin Oae

Leave a Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.